Au trecut trei ani...
Era 1 februarie 2008.
Era ziua mea de nastere.
Si atunci putea sa fie si prima zi de viata a fiului meu.
Numele lui este Darius Cristian.
Nu l-am cunoscut.
Nu l-am tinut în brate.
De doi ani, în fiecare noapte, ma rog sa adorm si sa visez cum arata.
A fost prima sarcina, chiar daca data de Dumnezeu, nu de vreun tratament, dupa 10 ani de casnicie. Si ultima... pâna acum.
Nu am un alt pui pecare sa-l strâng în brate.
Nu am nimic, decât un sot care ma iubeste si care ma alina zi de zi.
Dar nu-l am pe el...
I-am promis ca n-o sa las sa i se întâmple nimic, i-am promis ca o sa-l apar cu viata mea, daca e nevoie.
Nu mi-am tinut promisiunea...
N-o sa-mi iert asta niciodata.
Era 1 februarie 2008.
Omul caruia i-am încredintat viata copilului meu, PROF. HORHOIANU VALERICA, ma programase la cezariana pe 22 ianuarie 2008. M-am dus, m-am internat, veneam e la 300 de km, aveam atâtea sperante, asteptasem atât de mult, aveam 39 de ani, era visul meu împlinit, urma sa aduc pe lume un înger...
M-a externat si m-a trimis acasa.
Mi-a spus ca mai pot astepta o saptamâna.
Cu toate ca aveam 39 de ani, hipertensiune de sarcina, era iarna, veneam de la mare distanta si echografia arata ca lichidul amniotic era putin, placenta de gradul III, riscul major...
Am crezut în acest doctor si nu în mine, desi si eu sunt medic.
Am uitat tot ce am învatat, pentru ca nu-mi permiteam opinii de nespecialist în cazul meu.
Urma sa ma întorc în spital pe 2 februarie.
Puiul meu n-a mai putut astepta atât.
Un infarct pe cordonul ombilical, dn cauza tensiuni mele...
S-a stins de ziua mea.
S-a nascut fara viata...
Toata viata, de ziua mea, pe 1 februarie, o sa numar câti ani ar fi avut...
Dl Doctor n-a avut chef de mine...
Era plictisit, ocupat...
Cezariana mea îi încurca planurile...
M-a convins ca e cazul sa plec din spital, sa astept...
El nu-si mai aminteste de mine, cu siguranta...
Cine sunt eu pentru el?
NIMENI !
Un NIMENI care de doi ani traieste cosmarul de a încerca din nou, în fiecare luna...
Un NIMENI care acum tocmai a împlinit 41 de ani.
Un NIMENI care nu aude pe NIMENI strigând-o MAMA.
Un NIMENI care a adus pe lume doar corpul unui înger...
Puiul meu a plecat fara sa poata cere socoteala DE CE ?
EU, UN NIMENI pentru Dl. Profesor, sa-i cer socoteala lui?
Nici nu-si mai aminteste de mine...
Si daca as face-o, l-as aduce înapoi pe puiul meu ?
Nu scriu pentru compasiune.
Nici pentru razbunare.
Scriu pentru ca macar o sngura femeie, care citeste, sa aleaga un alt doctor...
Macar una si e suficient pentru mine.
Poate asa voi salva o viata micuta.
Poate asa îmi voi plati un pic dn greseala pe care am facut-o fata de copilasul meu.
Mergeti la un doctor caruia sa-i pese de voi !
Poate e doar un rezident, nu profesor.
Dar poate ca e OM.
Poveste trimisa prin email de Teodora Ciobanu.
Daca ai si tu o poveste in care ai intampinat probleme cu sistemul din Romania , trimite-o la unirearomaniei@yahoo.com si o vom publica pe blog.
tulburatoare poveste ,denuntia pentru malpraxis poate nu o sa aiba nici o urmare ,dar ruga d-tra si iertarea acelui doctor au sa va aduca liniste iar bunul Dumnezeu are sa va rasplateasca rabdarea,suferinta si iubirea .Depine de d-tra si de cei care va sunt alaturi daca doriti sa se intample aceste lucruri
RăspundețiȘtergere